Vineri, 15 decembrie, a fost o zi cu totul specială, la ERI! Împreună, am marcat cea de-a 106-a aniversare a Independenței Finlandei, țara care ne-a inspirat să construim educația ERI.
Ne-am bucurat de prezența Excelenței Sale Leena Liukkonen, ambasadorul Republicii Finlanda în România, a Elenei Lotrean, Consul Onorific al Republicii Finlanda la Sibiu, a echipei ERI și comunității care ne este alături la fiecare pas. Evenimentul a avut loc în Sala de Festivități a Școlii Gimnaziale Româno-Finlandeze ERI Sibiu, unde s-a făcut retrospectiva anului 2023.
Iată cum a arătat, anul acesta, o parte din călătoria educațională ERI: 80 de ateliere și tot atâtea evenimente culturale; 19 excursii; 34 de acțiuni desfășurate în luna științei; 8 tabere; 17 activități sportive; 36 de vizite la ferme locale, fabrici și unități militare; 67% dintre activitățile petrecute în școală au fost făcute împreună cu părinții.
2023 a însemnat dezvoltare nu numai pentru elevi, ci și pentru profesori, care s-au implicat în programe de formare și pentru care a fost pregătit un program de training și mentorat cu Universitatea din Jyväskylä. Ari Pokka, expert în educația finlandeză, ne-a fost și în acest an alături, în egală măsură în auditul procesului educațional, cât și în planurile de dezvoltare ERI.
Tot vineri, s-au punctat și planurile pentru 2024, care va fi un an al dezvoltării continue! Conceptul ERI se îndreaptă spre extinderea programelor educaționale la nivel liceal, începând de anul viitor. Revenim cu vești foarte curând!
Seara a fost încununată de venirea lui Moș Crăciun, care a avut desaga plină de daruri pentru cei înscriși la tombolă, semn că am fost tare silitori.
Mulțumim pentru aceste momente prețioase tuturor participanților, precum și celor care ne-au fost alături, zi de zi, pe parcursul acestui an școlar.