eri (fin) diferit (ro) different (en)
Cum să gestionăm emoțiile la întoarcerea la școală: 5 pași importanți
Întoarcerea la școală poate fi o perioadă plină de emoții mixte pentru copii. După vacanța de vară, adaptarea la un nou an școlar sau la o nouă etapă poate fi copleșitoare. Aici intervenim noi, profesorii și părinții, care avem responsabilitatea de a-i ajuta pe copii să gestioneze aceste emoții și să le facem tranziția în clasa pregătitoare sau înapoi la școală, în cazul elevilor mai mari, mai ușoară. În acest articol, vom explora cinci pași importanți, din perspectiva psihologului ERI Sibiu, Monica Șurubaru, care îi vor ajuta pe copii să facă față emoțiilor puternice ce pot apărea odată cu revenirea la școală.
Comunicarea deschisă și sinceră Una dintre cele mai importante metode de gestionare a emoțiilor este comunicarea deschisă și sinceră cu copiii. Încurajați-i să vă împărtășească gândurile și emoțiile lor cu privire la școală. Ascultați-i cu atenție și fără judecată. Întrebați-i cum se simt și ce îi îngrijorează cel mai mult. Comunicarea eficientă îi va face să se simtă înțeleși și susținuți. Stabilirea unui program Stabilitatea și rutina sunt esențiale pentru a reduce emoțiile provocate de întoarcerea la școală. Ajutați copiii să-și stabilească un program zilnic care să includă timp pentru învățare, joacă, odihnă și activități recreative. Când știu la ce să se aștepte, copiii se simt mai în siguranță și mai pregătiți să facă față provocărilor școlare. Pregătirea anticipată Anunțarea anticipată a evenimentelor legate de școală poate reduce emoțiile. O practică sănătoasă în acest sens o reprezintă discuțiile deschise cu copiii cu privire la evenimentele deja stabilite sau altele care pot să apară la școală și cum pot să facă față acestor situații. Pregătirea anticipată îi ajută să se simtă mai pregătiți pentru noi experiențe. Încurajarea gestionării emoțiilor Trebuie să fim mereu conștienți de faptul că emoțiile trebuite simțite, nu reprimate! Așadar, este important să îi învățăm pe copii cum să-și recunoască și să-și exprime emoțiile. Acest lucru poate fi făcut prin jocuri de rol, povestiri sau discuții despre sentimente. Învățarea unor modalități sănătoase de a gestiona emoțiile, cum ar fi respirația conștientă sau meditația pentru copii, îi va ajuta să facă față unor situații stresante. Implicarea în activități extracurriculare Participarea copiilor la activități extracurriculare poate fi benefică pentru dezvoltarea lor socială și emoțională. Aceste activități îi pot ajuta să-și facă noi prieteni, să-și dezvolte pasiunile și să-și câștige încrederea în sine. Implicarea în activități suplimentare poate reduce emoțiile legate de școală, deoarece le oferă elevilor oportunitatea de a se simți bine și de a-și construi un cerc de prieteni de sprijin.Finnish Your Dinner – picnicul urban ERI revine în septembrie!
Finnish your Dinner este un eveniment pe care îl găzduim anual, la noi acasă, în curtea ERI, înainte de începerea școlii. Tradiția continuă, așa că, în primele zile din septembrie, ne vom revedea în cadrul picnicului nostru urban. Pe 1 septembrie va avea loc Finnish Your Dinner la Școala Româno-Finlandeză din Sibiu, iar pe 8 septembrie, la ERI Brașov.
Finnish Your Dinner este un eveniment al comunității, cu și despre prietenii educației și ai ERI, eveniment iubit de noi toți, care revine cu noi ediții în școlile noastre. Picnicul nostru urban e pentru și despre toți! Este despre oameni, despre apropierea și interacțiunea dintre noi, dar și despre mâncare delicioasă. Povestea Finnish Your Dinner la Școala Româno-Finlandeză a început în 2016, când am organizat acest eveniment pentru prima oară la Sibiu. L-am gândit ca un picnic urban al cărui rol este conectarea, comunicarea și bucuria de a lua masa împreună. Finnish Your Dinner – ERI Sibiu Finnish Your Dinner ERI Sibiu ajunge la cea de-a 8-a ediție! Săptămâna viitoare scriem o nouă filă din istoria picnicului nostru urban - pe 1 septembrie, de la ora 16:00, în curtea școlii noastre, pe strada Dealului, nr. 6. Încă vă mai puteți înscrie la eveniment, aici: https://shorturl.at/kFHY2 Finnish Your Dinner – ERI Brașov Finnish Your Dinner ERI Brașov ajunge la cea de-a 2-a ediție și are loc pe 8 septembrie, începând cu ora 16:00, în curtea școlii noastre, Bulevardul Saturn, nr. 45. Înscrierile se fac aici: https://shorturl.at/eiP07 Veniți la FYD cu preparatul preferat, de inspirație finlandeză De fiecare dată ne bucurăm de prezența membrilor comunității ERI, experților educaționali din jurul nostru, prietenilor noștri dragi, care ne susțin demersurile și fac ca proiectul nostru să continue și să crească frumos și armonios. Vă așteptăm din nou cu mâncarea preferată, de inspirație finlandeză, pe care să o împărtășiți cu noi. Suntem în căutarea preparatului care să devină simbolul Finnish Your Dinner, așadar cea mai reușită rețetă nu va primi doar un premiu, ci și șansa de a deveni o tradiție în istoria culinară a picnicului nostru urban. Haideți să degustăm aceste bunătăți împreună și să creăm legături de durată în comunitatea ERI!EduTime și EduFit, programele prin care Fundația Didactica oferă sprijin copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate
ERI angajează Director educațional – Îți dorești să lucrezi anul acesta cu copiii si cu o super echipă de profesioniști în educație? Haide să facem treabă bună împreună la Școlile Româno-Finlandeze ERI din Sibiu!
Citește anunțul de mai jos și aplică până pe 30 aprilie 2023 la adresa de e-mail: recutare@erischool.ro !
‼️ Acesta este mai mult decât un anunț de angajare. Mult mai mult. Pentru că povestim despre mai mult decât un loc de muncă obișnuit. Mult mai mult. ERI este un proiect inovator în educație, care își caută parteneri pe termen lung. Căutăm, așadar, oameni care să creeze povești cu și despre super-eroi pentru copii de 3-14 ani: Director educațional Responsabilități:- Ești responsabil de calitatea educației furnizate de unitatea de învățământ, în viziunea și principiile ERI;
- Asiguri managementul operațional al unității de învățământ, împreună cu directorul administrativ;
- Elaborezi proiectul de dezvoltare instituțională a școlii, adaptat nevoilor beneficiarilor ei, întocmești documente de prognoză și diagnoză;
- Dezvolți comunitatea ERI și reprezinți școala în relație cu părinții și ceilalți parteneri educaționali;
- Ești direct responsabil de aplicarea legislației în vigoare, la nivelul unității de învățământ, asiguri legătura cu instituțiile de resort (Inspectorat școlar, ARACIP);
- Coordonezi întreaga activitate școlară și extrașcolară;
- Te asiguri de profesionalismul personalului didactic de la clasă și de existența resurselor necesare unui proces educațional optim;
- Coordonezi și consiliezi personalul didactic și didactic auxiliar;
- Dezvolți parteneriate și asiguri relația cu organizațiile furnizoare de programe educaționale;
- Planifici și coordonezi programul de formare profesională continuă pentru personalul didactic
- Studii superioare educație, modul psihopedagogic;
- Vechime în învățământ de minim 5 ani;
- Cunoștințe de limba engleză la nivel avansat C1;
- Cunoașterea legislației în domeniu
- Experiență pe funcție de conducere
- Bune abilități de comunicare și leadership
- Grade didactice
- Activitate în unități educaționale din afara țării
- Experiență în coordonare proiecte și/sau echipe (ONG, non-formal)
- Salariu motivant;
- Bonus de sărbători;
- Asigurare medicală privată;
- Posibilitatea dezvoltării profesionale;
- Oportunități de formare continuă;
- Mediu de lucru plăcut, alături de o echipă profesionistă.
Lecțiile modelului finlandez: educația să fie personalizată în funcție de potențialul fiecărui copil, iar elevii să fie implicați în deciziile școlii
Contact: Adina Triandafil E-mail: adina.triandafil@winsed.swiss Nr. tel: +40746 116 186
Investitorii elvețieni din centrul țării: Învățământul dual este o prioritate națională. Un an de investiții în educație aduce o creștere salarială de 10%
Investitorii elvețieni din centrul țării: Învățământul dual este o prioritate națională. Un an de investiții în educație aduce o creștere salarială de 10%
- România intră într-o competiție crucială pentru dezvoltarea forței de muncă concurențiale, întrucât noile campusuri de învățământ dual vor absorbi 338 de milioane de euro prin PNRR.
- Un an de investiții personale în educație echivalează cu o creștere salarială de 10% a persoanei respective.
- Economia României poate avea un rol strategic în atragerea investițiilor în producție care se mută din Asia în Europa
Sibiu, 7 martie 2023: România va beneficia de o creștere economică semnificativă în următorii ani dacă învățământul dual și profesional devin o prioritate națională, în condițiile în care noile campusuri destinate învățământului dual beneficiază de o finanțare consistentă prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență. Aceasta este una dintre concluziile evenimentului ”Looking ahead: How local investors shape Romania's economy in 2023”, organizat astăzi în Sibiu.
”Dacă ne uităm spre viitor, învățământul dual și profesional încep să fie priorități naționale care se vor concretiza prin investiții consistente. Noile campusuri de învățământ dual prevăzute în PNRR vor absorbi în jur de 338 de milioane de euro, o sumă importantă. Intrăm deci într-o perioadă crucială pentru dezvoltarea unei forțe de muncă concurențiale. În general, un an de investiții personale în educație contribuie la o mărire de aproape 10% a salariului persoanei respective”, a declarat prof. dr. Ray F. Iunius, CEO al grupului educaţional Winsedswiss Education Group și membru în board-ul Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R). El a mai precizat că diferența dintre finanțarea actuală a educație – de 3,2% din PIB - și acei 6% din PIB care ar trebui investiți este încă mare, dar PNRR și alte fonduri europene compensează în parte această lipsă de finanțare.
În perioada următoare, România are nevoie de investiții, de recâștigarea competitivității și independenței economiei românești în condițiile scumpirilor din energie, gaz, combustibil în general, pentru tot ceea ce înseamnă inputul pentru mediul de afaceri, a spus Adrian Rada, prim-vicepreşedinte în domeniile de dezvoltare patronală în cadrul CNIPMMR (Consiliul National al Înteprinderilor Private Mici și Mijlocii din România).
”Avem urgent nevoie să readucem producția în Europa, iar România trebuie să joace un rol strategic în acest ecosistem, întrucât lucrurile și societatea globală se reașază. În egală măsură, CNIPMMR luptă foarte tare pentru implementarea programelor pentru energie și independența energetică, însă viteza cu care se întâmplă nu este cea pe care o așteptam și ne-o dorim. Este nevoie să atragem investiții, motiv pentru care noi susținem crearea unei agenții de atragere de investiții și promovare a exportului care împreună cu noi, stakeholderii și celelalte instituții, să se preocupe de aducerea producției din nou în România, de susținerea antreprenorilor locali și de câștigarea unei independențe energetice atât de necesare”, a declarat Adrian Rada, prim-vicepreşedinte în domeniile de dezvoltare patronală în cadrul CNIPMMR și președintele Patronatul IMM-urilor din județul Sibiu.
Autoritățile locale au continuat proiectele de investiții și în această perioadă de incertitudine. Consiliul Județean Sibiu, de exemplu, a pregătit și în acest an proiecte de investiții în diverse domenii, dar o provocare la care a trebuit să găsească soluții a fost majorarea prețurilor materialelor de construcții. De asemenea, termenele contractuale au fost prelungite din cauza dificultății în procurarea materiilor prime, dar și pe fondul deficitului de personal.
”Consiliul Județean Sibiu investește constant în infrastructura de transport în tot județul Sibiu, pentru confortul locuitorilor din zonă, dar și pentru ca orice punct al Județului să devină atractiv pentru investitori. De asemenea, ne dorim să fim alături de investitori și am devenit parteneri ai Sibiu Business Agency care are ca scop atragerea de investiții în județul nostru. Astfel, vom sprijini investitorii atât cu prezentarea oportunităților de investiții din județul Sibiu, dar și cu tot ceea ce înseamnă interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice. Județul Sibiu are toate premisele pentru a deveni un punct atractiv pe harta investitorilor români și străini”, a declarat Marcel Constantin Luca, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.
Economia României este puternic influențată de progresul tehnologic tot mai accelerat și este antrenată într-o transformare digitală profundă. Iar inovația este esențială pentru direcția de dezvoltare a României, ceea ce va conduce la o creștere a cererii de specialiști IT bine pregătiți.
„Nevoia de specialiști IT crește, iar acest lucru rămâne o oportunitate pentru economia României, care se bucură de o generație de IT-iști tot mai bine pregătită. Iar marile restructurări anunțate pe plan internațional în rândul companiilor din tehnologie vor genera mai degrabă migrări ale personalului specializat către ramuri tehnologice emergente care au nevoie să fie susținute și dezvoltate”, a declarat Daniela Chrzanovski, directorul general al centrului de training și servicii IT Swiss Webacademy și liderul grupului Cybersecurity în cadrul Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R).
Evenimentul ” Looking ahead: How local investors shape Romania's economy in 2023” a fost organizat în data de 7 martie 2013 la Sibiu de Camera de Comerț Elveția-România în parteneriat cu Swiss Webacademy, Winsedswiss și Alba Advisors la Școala Româno-Finlandeză ERI.
sursa: ccer.ro